Răspândirea sericiculturii

După China, prima ţară în care a pătruns şi s-a dezvoltat sericicultura a fost Japonia. Se consideră că o prinţesă chineză a făcut cunoscut japonezilor, în circumstanţe neprecizate, preţiosul secret.

Explicaţia dezvoltării sericiculturii în Japonia constă în dorinţa nobililor şi aristocraţilor din această ţară, de a folosi articole de îmbrăcăminte cât mai luxoase, scumpe şi cu efecte coloristice deosebit de frumoase.

Deşi stofele de mătase naturală erau deja cunoscute şi folosite în Japonia, cât şi în unele părţi din vestul lumii, cunoştinţele despre sericicultură şi arta utilizării firului de mătase naturală, nu au fost puse în practică în această ţară, decât spre sfârşitul secolului III, de către imigranţi coreeni şi chinezi.

Această dată este menţionată de către unul dintre cei mai clasici istorici ai Japoniei, Nihongi, care scrie într-o carte a sa că japonezii au dus tratative cu agenţi coreeni şi i-au trimis im Japonia în China să angajeze meseriaşi experimentaţi în ţeserea şi finisarea ţesăturilor de mătase.

In provincia Settsu există un templu ridicat în onoarea a patru imigranţi chinezi, care au trecut fraudulos în Japonia pentru a instrui curtea japoneză şi nobilimea, în arta fabricării ţesăturilor de mătase naturală.

Condiţiile socio-economice ale Japoniei au favorizat dezvoltarea sericiculturii. Este de subliniat rolul ţărănimii japoneze, care era preocupată de agricultură şi a cărei hărnicie neobosită s-a orientat şi către sericicultură, determinând o dezvoltare deosebită a industriei mătăsii. Această industrie nouă a căpătat importanţă economică națională.

După Japonia, ţara în care s-a dezvoltat mult sericicultura a fost India. O legendă chineză spune că în jurul anului 400, o prinţesă chineză a trecut în India ouă ale fluturelui de mătase şi sămânţă de dud, pe care le-a ascuns în căptuşeala pălăriei sale.